Archive for the 'School shit' Category

Despre școală

Profit de timpul pierdut azi, ca să vorbesc puțin de școală (locul unde ar trebui să fiu chiar acum). Nici nu știu de unde să încep. Ah, ba da. Teza la mate de joia asta. Cu subiect unic. Deși sunt abia clasa a 11a, trebuie să susțin teze semestriale tip BAC la matematică și asta pentru că profesorii de la mine din liceu s-au gîndit că asta ar fi o evaluare mult mai relevantă a elevilor și un mod eficient de a te pregăti pentru BAC. Nu pot decît să fiu de acord cu dînșii, dar cu mica precizare că această teză ar fi cu adevărat un mod eficient de evaluare numai dacă s-ar da la toate materiile și la un nivel rezonabil. Cu toții suntem de acord că în liceu nu faci nimic cu adevărat util, dar matematica este pur și simplu o bătaie de joc.

La acest capitol, am rămas exact în stadiul comunist, cînd tovarășii romînași erau cei mai cei la olimpiade în școală, iar mai apoi muritori de foame în viață. La 18 ani de la căderea regimului comunist, educația se găsește în același stadiu de putrefacție și de eficiență way below 0.

Ni se bagă pe gît teorie, o teorie complet fantezistă, pe care nu o putem aplica nici în 100 de vieți. Și asta pentru că nu am ști cum. Nu facem absolut nimic care să ne dezvolte cu adevărat gîndirea sau personalitatea, sau anumite abilități. Nu suntem absolut deloc pregătiți pentru viitoarea noastră carieră și asta pentru că pînă în momentul în care trebuie să ne alegem facultatea, respectiv meseria de cele mai multe ori, suntem învățați toți aceleași lucruri. Nu ni se oferă în niciun moment posibilitatea de a alege.

Și așa ieșim din școală, după 12 ani de învățare asiduuă, complet dezorientați, lipsiți de creativitate, simț estetic sau individualitate, dar știind să rezolvăm limite și integrale.

D’ale noastre

- Pentru ce naiba fac stîlpii ăia la etajul 1?

- Cred că vor să facă o iesle pentru Crăciun…

- Iesle din inox?/:)